Dorohoi News Logo

FCM Dorohoi [VIDEO/FOTO]: Egal de infarct cu Cetatea Târgu Neamţ

FCM Dorohoi - Cetatea Targu Neamt_051

FCM Dorohoi a disputat cel de-al patrulea meci pe teren propriu din acest retur împotriva celor de la Cetatea Târgu Neamţ. Meciul s-a desfăşurat vineri, 20 aprilie şi a adus la stadion peste 500 de spectatori.

Vezi echipele de start:

FCM Dorohoi: Afloarei Liviu, Cososchi Adrian, Orasanu Leonard, Porfireanu Andrei, Bordeianu Mihai, Sandu Eduard, Paval Natanel, Vrabie Alexandru, Borostean Adrian, Halip Ovidiu, Maxim George.

Cetatea Târgu Neamţ: Agatov Ciprian, Stafie Alex, Rotaru Valentin, Sobariu Florin, Talpan Ilie, Lupu Florin, Tudosa Gabi, Petrescu Marin, Isache Victor, Schiopu Mario, Patrichi Dragos.

Meciul a început fulminant cu golul celor de la Cetatea Târgu Neamţ care au reuşit să înscrie încă din minutul 1, prin Tudosă Gabi. Dorohoienii au dominat apoi întreaga repriză însă ocaziile nu s-au concretizat. La pauză tabela indica 0-1.

A doua repriză a început foarte bine pentru dorohoieni care au avut ocazii mari de a înscrie în minutele 49 şi 52. Gazdele au rămas în atac, cea mai mare parte a reprizei secunde şi au ratat din toate poziţiile. În minutul 64, portarul oaspeţilor a scos balonul de pe linia porţii în urma loviturii de cap venită după o centrare perfectă din corner. Ocaziile s-au răzbunat în minutul 69 când a venit golul înscris de Ştefan Nicolae, care a restabilit astfel egalitatea pe tabelă. În urma golului egalizator dorohoienii s-au mobilizat mai mult, însa fără rezultate notabile. Meciul s-a încheiat cu două ocazii imense ratate de FCM Dorohoi care a nimerit bara transversală în minutul 94 şi în minutul 95. Partida s-a încheiat cu scorul de 1-1.

Pe lângă suporteri, FCM Dorohoi a fost încurajată din tribune și de finanţatorul echipei, Victor Mihalachi şi  primarul municipiului Dorohoi, Dorin Alexandrescu. (DorohoiNews.ro, Andrei B.)

 

Vezi galerie FOTO completa Click AICI





Autor: DorohoiNews.ro

sport
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web